Un cămin, o familie

Copiii au dreptul să crească alături de părinți, dar nu întotdeauna acest lucru e posibil; sărăcia şi de multe ori lipsa unei locuinţe poate să ducă la separarea copiilor faţă de părinţii lor.
Un cămin, o familie

o casa un camin

“O casă, un cămin, o familie”

Copiii au dreptul să crească alături de părinți, dar nu întotdeauna acest lucru e posibil; sărăcia şi de multe ori lipsa unei locuinţe poate să ducă la separarea copiilor faţă de părinţii lor. Familiile aflate în dificultate, care ne cer ajutorul au nevoie de o casă, o locuință care să le ofere un minim de siguranță și confort. Dincolo de a repara, construi sau achiziţiona o locuinţă, ne bucurăm când parinţii şi copii rămân împreună, ca familie.

“Este un gest regesc să ai grijă de cei căzuţi”- Maica Tereza

În 2011

Am extins o locuinţă  pentru o familie cu cinci copiii din loc.Aştileu, jud.Bihor

Datorită sărăciei şi a faptului că toţi cei şapte membrii ai familiei locuiau împreună într-un bordei doar cu o cameră, Serviciile Judeţene de Asistenţă Socială au fost nevoite să instituie o Masură de protecţie pentru cei cinci copii. Acest lucru însemna intituţionalizarea copiilor, adică separarea acestora de părinţi datorită condiţiilor improprii de locuit.

Cu sprijinul unui grup de 7 voluntari din biserica şi a părinţilor copiilor, s-au executat lucrările de extindere a locuinţei, construcţia unor anexe ( coteţ pentru găini şi porci, toaletă, etc.), conectarea locuinţei la reţeaua de electricitate. Au fost încântaţi să dea o mănă de ajutor şi să participle la eforturile noastre şi un grup de 9 tineri din Olanda. De asemenea am ajutat familia cu mobilier şi haine, iar pe parcursul unei perioade de 2 ani aceasta va primi ajutor material (haine, alimente, etc.) în mod regulat şi sprijinul unui asistent social pentru integrarea şcolară a copiilor şi asistarea părinţilor în demersurile legale ale acestora cu privire la înregistrarea mult prea târzie a naşterii unuia dintre copii (la vârsta de 4 ani nu avea Certificat de naştere).

Acum au o casă, un cămin şi sunt o familie”

 

 Am cumpărat o casă pentru o familie cu nouă copii din oraşul Săcuieni, jud Bihor

Chiar la începutul lunii decembrie în urma unei perioade foarte ploioase, casa unei familii cu nouă copii a fost luată de ape. Fiind o familie săracă şi fără a avea posibilitatea să reconstruiască o nouă casă, erau într-o situaţie gravă şi iarna abia incepea. Aveau nevoie urgentă de o locuinţă. Şase studenţi de la Colegiul Biblic Est European din Oradea care au înţeles imperativul situaţiei şi a nevoii familiei, s-au implicat în colectarea de ajutoare şi donaţii în bani pentru acestă famililie. Datorită bunătăţii lui Dumnezeu  şi a generozităţii multora din biserica noastră şi din alte biserici, chiar înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului, familia cu cei nouă copii au primit în dar o casă nouă. Casa este conectată la reţeaua electrică şi de apă potabilă; a fost mobilată si de asemenea toţi membrii familiei au primit  haine şi alimente. Familia va fi asistată de către un asistent social pentru o perioadă de 2 ani şi va beneficia de sprijin material.

Și ei au o casă, un cămin şi sunt o familie”

În 2012

 Am construit o casă pentru o familie cu 4 copii în loc. Gepiu, jud. Bihor

Le-a ars casa de la o lumânare, pentru că nu aveau curent electric. Cel mai mic dintre copii a murit în incendiu, iar tatăl şi fiica mijlocie au avut arsuri grave. După acestă tragedie, nu au avut unde să stea, dar păstorul unei biserici din localitate le-a dat găzduire în casa sa. Familia îşi asigura traiul doar din munci ocazionale iar comunitatea fiind săracă, nu s-a întrevăzut o soluţie care să vină să rezolve problema locativă a familiei.

Așa că, am început să construim de la zero o casă pentru această familie şi în cincisprezece zile de lucru, în câteva weekend-uri, a fost gata: fundaţie, pereţi, geamuri, acoperiş, izolaţii, finisaje, horn, burlane, toaletă, tot. Au primit sobă de gătit, mobilier, veselă, haine şi alimente. Locuinţa a fost de asemenea conectată la reţeaua de energie electrică. Au participat 25 de voluntari din biserica noastră, 4 vecini ai familiei şi alţi voluntari, care au muncit din greu şi cu dedicare. S-a muncit cu spor sub binecuvântarea şi protecţia Domnului, fără nici un fel de accidente şi practic în 15 zile casa a fost gata. De asemenea Domnul a purtat de grijă în ceea ce priveşte suportul financiar şi materialele de construcţie necesare şi toate au venit la timp şi fără întârziere. Pe parcursul unei perioade de 2 ani această familie va primi ajutor material ( haine, alimente, etc.) în mod regulat şi sprijinul unui asistent social. Toţi cei care au promis că vin, au venit şi cine a spus că dă, a dat.

De mari binecuvântari va avea parte “cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte” (Ps.41:1)

Ne bucurăm că și ei au o casă, un cămin şi sunt o familie”