Dușmanii familiei contemporane

Dușmanii familiei contemporane

Într-o societate în perpetuă schimbare aşa cum este societatea contemporană în ansamblul ei, dar, în mod specific, societatea românească, valorile familiei tradiţionale se schimbă şi ele, astfel încât urmarea firească ar fi aceea a dispariţiei instituţiei familiei aşa cum o ştim. Cu toate acestea, familia, cu caracteristicile şi funcţiile sale, rămâne o constantă deloc neglijabilă în peisajul social, dar atacată din toate părţile de diferiţi factori pe care i-am numit destul de simplu, duşmani. În acest eseu vreau să evidenţiez câţiva din aceşti duşmani posibili, pornind de la o idee mai veche a Dr. Tim LaHaye[i], consilier pe probleme familiale. În zilele noastre, familia stă să se destrame mult mai repede ca oricând. Divorţul, ultimul pas în acest proces de distrugere a familiei, a atins proporţii epidemice. Dacă în urmă cu câţiva ani a divorţa reprezenta o ruşine şi o stigmatizare permanentă, acum divorţul reprezintă cea mai rapidă modalitate de a trece peste o relaţie nereuşită. Este un mic eşec retuşabil destul de uşor printr-o altă căsnicie, de data această mult mai promiţătoare. Ce anume face familia o pradă atât de uşoară în zilele noastre? Ce anume ameninţă familia, supusă atâtor schimbări de-a lungul timpului, să devină o unitate disfuncţională în societate, o imagine desuetă din dulapul cu dantele al bunicii?

Un prim pas în înțelegerea dușmanilor familiei este cel al definirii acestui „fenomen social,” sau „grup social” cum a fost numit. Oferirea unei definiţii nu este deloc uşoară, deoarece aşa cum arată studiile de specialitate orice încercare de a defini exhaustiv familia nu s-a soldat cu rezultate pozitive. Toate definiţiile sunt parţiale, trebuind să apelezi la mai multe pentru a completa imaginea pe care o oferă această instituţie. Din perspectivă istorică, familia a existat din vremuri străvechi, ea definind tipurile de relaţii stabilite între indivizii care alcătuiesc familia „identificând natura, structura şi funcţiile acesteia”.[ii] Din perspectivă socială, familia este „o formă de comunitate umană, un grup primar, cu toate caracteristicile acestuia, care se deosebeşte de celelalte grupuri primare prin câteva note specifice: uneşte membrii prin relaţii de căsătorie, consagvinitate sau adopţiune; de regulă membrii unei familii trăiesc împreună, alcătuind un singur menaj; desfăşoară o activitate economică comună, membrii ei sunt legaţi prin anumite relaţii de ordin bilogic, spiritual şi ideologic,(…)”.[iii] Un antropolog american listează cinci elemente esenţiale ale familiei, pe baza unui studiu antropologic aprofundat şi afirmă că majoritatea societăţilor au avut aceste elemente de bază în ce priveşte familia, deşi familia de-a lungul timpului a trecut prin schimbări economice, istorice şi culturale. Aceste cinci elemente caracteristice de bază ale familiei sunt următoarele: în primul rând, familia „începe cu un ritual dintre un bărbat şi o femeie, o ceremonie pe care o numim căsătorie şi care implică durată, dacă nu chiar permanenţă a relaţiei”. În al doilea rând, „partenerii au drepturi şi îndatoriri părinteşti care sunt recunoscute din punct de vedere social şi definite” În al treilea rând, indivizii implicaţi în această instituţie a familiei „trăiesc într-un loc comun”. În al patrulea rând, există „obligaţii economice reciproce între soţ şi soţie” iar în ultimul rând, „familia serveşte de asemenea ca mijloc de satisfacţie sexuală între parteneri”[iv]. Am enumerat toate aceste caracteristici general valabile ale familiei, deoarece ele definesc ceea ce înseamnă „familia tradiţională” sau sensul tradiţional al termenului familie.

Din pespectivă biblică, pe scurt, familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie – este soluția și modelul lui Dumnezeu pentru societate, locul potrivit pentru binecuvântarea intimității, creșterea copiilor și educația primară. Sănătatea familiei determină bunăstarea individului, a bisericii și a societății.

 

Al doilea pas este cel al identificării factorilor distructivi care afectează familia. Un prim duşman al familiei este umanismul în formele sale cele mai agresive. Un urmaş al acestei ideologii este Karl Marx cu al său „materialism dialetic”. Câteva dintre caracteristicile de bază ale acestei ideologii aruncă o lumină asupra influenţei negative asupra familiei. Umanismul, astfel văzut, este o religie concentrată asupra omului care crede în mod greşit că poate rezolva toate problemele umanităţii, independent de Dumnezeu. Un om care consideră că „etica este autonomă şi situaţională, fără a avea nevoie de sancţiunea teologică sau ideologică”, un individ care este interesat în primul rând de sine. Astfel, militează pentru libertate nelimitată faţă de tabu-urile sociale sau culturale şi dezvoltă atitudini şi perspective extrem de deschise faţă de avort, eutanasie, căsătorie, divorţ. Sub acest aspect, umanismul devine un duşman al instituţiei familiei, datorită permisivităţii psihologiei umaniste. Această permisivitate este de origine umanistă, deoarece aşa cum spune dr. Bill Bright: „V-aţi întrebat vreodată de ce americanii sunt mult mai toleranţi astăzi cu privire la libertatea sexuală, homosexualitate, incest sau avort? Religia umanistă este în mare măsură responsabilă”. Alexandr Solyhenitsîn considera că înflorirea umanismului era cauza „libertăţii individuale distructive şi iresponsabile căreia i-a fot acordat un spaţiu nelimitat”. Această propensiune a libertăţii spre rău s-a născut, cum spune tot el, „dintr-o concepţie umanistă conform căreia nu există un rău inerent naturii umane; lumea aparţine omenirii şi toate defectele vieţii sunt cauzate de un sistem social greşit, care trebuie îndreptat…” Dintr-o asemenea perspectivă, omul nefiind în sine rău are libertatea să facă orice consideră el că este bine pentru el.

Mass media, televiziunea: „un tranchilizant electronic”, cum îl numeşte Tim LaHaye, unul dintre cele mai puternice instrumente inventate să asalteze mintea umană este şi unul dintre duşmanii familiei. Deşi acest posibil duşman s-ar putea să pară produsul unei minţi total învechite şi care se opune progresului societăţii, hai să vedem dacă există motive să privim ca duşman această invenţie. Timpul tot mai îndelungat peterecut în faţa televizorului este luat din timpul pe care indivizii implicaţi în instituţia familiei ar trebui să-l petreacă împreună pentru a dezvolta relaţiile inter-umane presupuse de familie. Pe de altă parte, televizorul devine un model, de cele mai multe ori unul negativ, datorită comportamentului social deloc de dorit pe care îl promovează. În primul rând, televiziunea produce şi răspândeşte violenţa. În al doilea rând, acesta este instrumentul unui atac asupra moralităţii. Cel mai adesea, programele TV promovează oameni la modă, care trăiesc într-o imoralitate continuă, oameni care trăiesc împreună fără beneficiul instituţiei căsătoriei, ideea căsătoriei devenind una din ce în ce mai puţin necesară. Televizorul reprezintă şi un obstacol în calea educaţiei. Câteva studii în domeniu au demonstrat legătura strânsă între orele îndelungate în faţa televizorului şi ineficacitatea copilului la şcoală. Tinerii de azi sunt tot mai puţin interesaţi de cărţi, de citit, decât de televizor. Acelaşi efect asupra tinerilor, deşi nu îi putem nega beneficiile, îl are şi calculatorul. Din acest motiv, o educaţie în acest sens ar fi benefică. De cele mai multe ori însă copiii sunt lăsaţi fie în seama televizorului, fie în seama calculatorului pentru a uşura viaţa părinţilor. Un psiholog a punctat foarte bine pericolul pe care îl reprezintă televizorul, în ciuda aspectelor pozitive pe care le putem găsi: „Asemenea vrăjitorului din vechime, televizorul îşi aruncă vraja peste oameni, îngheţând orice acţiune şi orice dialog, preschimbându-i pe cei vii în statui tăcute, atâta timp cât ţine vraja….”. Poate o reflecţie cel puţin ar fi necesară în acest sens.

Un alt duşman, unul care este extrem de bine evidenţiat în societatea românească, este materialismul. Acest inamic care mereu pândeşte din umbră şi atacă atunci când situaţia financiară este precară, dar nu numai. Materialismul este un drog de efectele căruia nu poţi scăpa decât poate cu şedinţe de  dezintoxificare profundă. Acest drog atacă tot mai puternic şi decimează familiile româneşti, poate tocmai datorită moştenirii noastre comuniste care ne-a lăsat carenţe puternice în acest domeniu. Astfel, mii de familii devin temporar monoparentale, datorită plecării unuia dintre părinţi la lucru în străinătate. Altele sunt lipsite de ambii părinţi, iar copiii sunt transferaţi în grija bunicilor, deoarece mama şi tata, chiar dacă şi-au construit o casă, au mobilat-o şi şi-au cumpărat şi maşină găsesc tot felul de alte scuze materiale pentru a nu se întoarce acasă. Astfel, avem parte de familii disfuncţionale care vor produce maturi disfuncţionali şi în cele din urmă o societate disfuncţională. Un alt aspect care intervine tot aici, deşi nu foarte evident încă, este acela al creditelor care te robesc. Societatea vestică reprezintă un semnal de alarmă în acest sens, datorită „blestemului cărţii de credit” care facilitează împrumutul, în loc să încurajeze economiile.

În continuare aş vrea doar să amintesc pe scurt alţi câţiva potenţiali duşmani ai familiei. Pornografia reprezintă un duşman major şi mereu prezent al familiei. Societatea românească nu dispune de legi care să limiteze accesul copiilor la materialele pornografice, acestea fiind afişate peste tot, la toate chioşcurile de ziare. Ne înspăimântă „ştirile de la ora 5” care dezvăluie de fapt sursa violurilor fără număr, a molestării copiilor, a exploatării sexuale a copiilor, a sadomasochismului, a perversiunilor sexuale. Legătura cu înflorirea literaturii pornografice şi a emisiunilor pornografice nu ar trebui să fie greu de găsit. Alcoolul, un drog ce creează dependenţă şi distruge familii. Este înfiorător cât de mulţi alcoolici are societatea românească. Cu cât nivelul de trai este mai scăzut, cu atât creşte numărul celor dependenţi de alcool. Un alt factor este homosexualitatea – o ameninţare invizibilă acum câţiva ani. Considerată o boală mentală la un moment dat, mai apoi un complex,  homosexualitatea a ieşit la rampă şi este promovată de starurile de cinema, de televiziune, devenind tot mai mult o constantă a societăţii noastre, pe care, conform Uniunii Europene, trebuie s-o acceptăm pentru a fi acceptaţi. Întrebarea este: cum va arăta societatea noastră într-o lume care acceptă un astfel de comportament? Cum va arăta familia formată din doi taţi sau două mame şi un copil? Ce sănătate mintală îi va oferi un astfel de grup social  unui copil ce creşte într-o asemenea familie? Exemplele ar putea continua: cum afectează mass media familia? Sau feminismul? Sau divorţul extrem de uşor?

Dacă ne întoarcem la caracteristicile familiei tradiţionale pe care le-am amintit la început vedem cum toţi aceşti factori pe care i-am amintit până acum atentează la valorile perene pe care familia le are. Căsătoria, ritualul cu care începe familia, este atacat din toate părţile, devenind trivial. Umanismul extrem care promovează numai interesele individului nu lasă deloc loc părinţilor, ci întreţine un individ egoist şi egocentric. Părinţii sunt înlocuiţi de televizor sau calculator. Locul comun al celor ce alcătuiesc familia nu mai este neapărat necesar, divorţul sau munca în alte ţări anulând această caracteristică. Azi, familia tradiţională se află într-un real pericol.

Familia contemporană nu mai este ceea ce familia ar trebui să fie. Iar dacă familia este bunul nostru cel mai de preţ ar trebui să ne trezim şi să încercăm s-o apărăm de toţi aceşti duşmani. Mi-a plăcut foarte mult ce a scris Edith Schaffer[v] că înseamnă familia. Sunt unsprezece mini-definiţii pe care aş vrea să le scriu la final. Familia este un „instrument care schimbă vieţi, un mediu ecologic echilibrat, locul de naştere al creativităţii, un centru de formare al relaţiilor interumane, un adăpost pe timp de furtună, o reluare perpetuă a adevărului, o unitate economică, controlul educaţiei, o uşă cu balamale şi un lacăt, cumpene amestecate, un muzeu al amintirilor….”

Însă, dincolo de încercările contemporane de redefinire sau de adaptare a conceptului de familie, cred că cel mai bine este să acceptăm ceea ce a fost de la început. Că „nu este bine ca omul să fie singur”[vi] și că „ceea ce a unit Dumnezeu, omul (sau produsul umanității) să nu despartă”[vii]

 

 

 

 

[i] Tim LaHaye, The battle for the family, Old Tapan, New Jersey, 1982, Fleming H. Revell Company

 

[ii] Conf. Univ. Dr. Ioan-Dorel Romoşan, Dreptul Familiei. Căsătoria, Oradea, 2002, Ed. Imprimeriei de Vest

 

[iii] Florica Chipea, Familia contemporană. Tendinţe globale şi configuraţii locale,Bucureşti, 2001, Ed. Expert

 

[iv] citate din Tim LaHaye

[v] Edith Schaeffer, What is a family, Old Tappan, New Jersey, 1975, Fleming H. Revell Company

 

[vi] Biblia, Genesa 2:18

[vii] Biblia, Marcu 10:9

Leave a Reply