Certitudinea iubirii

Certitudinea iubirii

Succesul sau eșecul unei căsnicii, al unei relații, nu ține de predestinare. Nu există nici o relație condamnată să eșueze sau destinată exclusiv reușitei. Fiecare căsnicie este un ogor în care plantăm zilnic prin faptele, vorbele, atitudinea sau alegerile noastre. Chiar dacă nu e ușor de aplicat, principiul este simplu: „ceea ce seamănă omul, aceea va secera”. „Prin înțelepciune se zidește o casă și prin pricepere se întărește.”

Ce bine ar fi fost pentru Adam și Eva dacă ar fi înțeles de la început că faptele au consecințe. Erau într-o grădină. Au primit mandatul de la Creator să o lucreze, să o îngrijească. Să cultive și să culeagă. Ar fi fost mult prea frumos dacă ar fi înțeles înainte de izgonirea din Eden că „dacă faci binele ești bine primit, dar dacă nu faci ce este bine, păcatul stă să pândească și să stăpânească…” Ce șansă aveau, să păstreze ceea ce au primit, să perpetueze binecuvântarea, să se bucure de roadele faptelor lor! Oare cât de mult trebuie să le fi lipsit grădina Edenului, cât de dureros trebuie să fi fost dorul după Paradis, ce regrete tardive le-au furat bucuria, fericirea și împlinirea?

Cum să trăiești doar din amintirea fericirii pierdute? Cum să te desprinzi de un trecut ideal, complet, pentru a păși spre un viitor care nu are cum să fie mai mult decât o copie nereușită, o reproducere nedemnă de amintirea absolutului scăpat printre degetele unei mâini deschise pentru o iluzie mincinoasă?

Spre viitor nu poți păși decât desprins de realitatea trecută, cu credința că la Dumnezeu este restaurare, vindecare, eliberare și viață. El Își permite o nouă realitate prin redefinirea tuturor lucrurilor, deși rămâne același. El poate promite un nou Paradis, o nouă Creație, un nou sens al vieții, un nou drum.

Asta este marea noastră șansă. Certitudinea iubirii lui Dumnezeu care Își permite să ierte și să rostească din nou viață. El este același, etern neschimbat și totuși în preajma Lui se înnoiesc toate.

Certitudinea iubirii lui Dumnezeu se traduce în realitatea noastră printr-o nouă șansă primită în dar, împărțită tuturor celor care și-o doresc. Iubirea Sa desăvârșită ne permite o nouă intrare în paradis, un nou început, o nouă grădină în care să plantăm ce este bun și în ale cărei roade să regăsim fericirea.

Certitudinea iubirii lui Dumnezeu este posibilitatea reușitei noastre. Pentru că Dumnezeu este dragoste, în El putem și noi trăi în dragoste.

În El putem regăsi bucuria și binecuvântarea unei căsnicii, a unei relații care culege roadele bune, crescute din sămânța bună, plantată în fiecare zi prin faptele de ascultare și credință. În El avem o șansă nouă, o resetare pentru un nou început, fără frica eșecului.

Drumul nu este predestinat. Este o sumă de alegeri, de decizii, o înșiruire de răscruci în care direcția și destinul pot fi determinate spre reușită sau eșec.

Și … nu trebuie să ne fie teamă. În dragoste nu este frică. Iubirea nu calculează șansele, nu numără beneficiile, nu compară destinațiile posibile, nu negociază un final necesar fericirii proprii, nu alege prin filtrul propriului interes, nu pășește cu rezervele instinctului de conservare.

Iubirea este o faptă. Trece mult dincolo de credință și cunoaștere. Precede credința, o naște și o poate determina. Întrece orice cunoaștere, respiră și trăiește, acționează dincolo de ceea ce știm, dincolo de ceea ce putem înțelege.

Cunoaștem certitudinea iubirii lui Dumnezeu prin faptul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat…” Iubirea adevărată nu se definește primind, dimpotrivă, se dă pe sine. Iubirea redefinește realitatea. Iubirea determină destinul și viitorul. Iubirea transformă în sacrificiu orice formă de egoism…

… pentru că iubirea este o faptă, o alegere, o jertfă, o înviere!

De aceea, nu trăim cu nostalgia unui Eden pierdut! Rațiunea care justifică memoria paradisului nu este durerea unei fericiri ratate, ci o lecție învățată. Că faptele au consecințe. Că, dacă iubim cu adevărat, vom semăna iubire înainte de a vrea să-i culegem roadele. Că drumul nu este construit din vorbe sau intenții, că intersecțiile care preced destinul sunt trecute prin fapte, prin acțiuni, că înainte de înviere este jertfa!

Că toate sunt născute, își au rostul și împlinirea prin iubire!

 

 

Adi Galiger

martie, 2015

Leave a Reply